Police Story Uncategorized

S-a sinucis după ce a terorizat un cartier. Suspectul parcă avea puteri supranaturale!

Un bărbat care luni de zile a semănat teroare printre locuitorii unui cartier din Capitală s-a aruncat de la etaj, în momentul în care mascaţii au venit să-l potolească. Nu era prima dată când acesta a avut probleme cu legea, iar în urmă cu 2 săptămâni a fost internat la Spitalul Obregia, dar a fost externat pe semnătura mamei sale, potrivit Știrilor Kanal D. Din cauza rănilor dobândite în urma impactului cu solul, bărbatul a încetat din viaţă.

Trupele speciale venite la fața locului, însoțite de negociatorii poliției, au încercat minute în șir să-l liniștească, dar nu a fost chip. Individul era extrem de furios și avea un cuțit în mână, înfășurat cu o bandă, astfel încât, în momentul unei posibile altercații cu poliția, să nu poată fi dezarmat.

Deși au fost folosite grenade de consternare (Flash-Bang), care au rolul de a slăbi timp de câteva secunde vederea și auzul, adică de a paraliza centrii nervoși, acestea nu au avut niciun efect asupra individului, care, parcă avea puteri supranaturale. Mai mult, acesta a început să-i ameninţe cu un cuţit şi cu un disc, ba chiar s-a îndreptat în direcția lor. Luptătorii SAS nu au folosit armanentul din dotare, deși o puteau face. Au încercat să-l convingă să se predea. La un moment dat, individul a fugit în casă, s-a dus glonț în balcon, unde s-a aşezat pe partea exterioară a balustradei, iar, la scurt timp, s-a aruncat de la etajul 6.

Trupele speciale SAS, sunt cele mai pregătite forțe de intervenție ale Poliției Române. Din ele fac parte luptători cu o vastă pregătire în domeniul intervențiilor riscante, ca de exemplu, luări de ostatici, descinderi la grupări de crimă organizată, capturarea unor indivizi periculoși, traficanți de droguri sau de arme.

 

Christian Sabbagh

Christian Sabbagh este jurnalist de investigații, realizator de emisiuni, corespondent de război, prezentator TV.
Follow Me:

Related Posts