Special

Un sat din Brăila este bântuit de o fantomă

Berteștii de Jos, o mică localitate din județul Brăila, a ajuns pe prima pagină a ziarelor. Localnicii se plâng că ceva sau cineva îi atacă noaptea cu pietre și bănuiesc că e vorba de o fantomă care se deplasează cu rapiditate pe ulițele satului.

La început, autoritățile au crezut că e vorba de o farsă. Apelurile la 112 au devenit tot mai frecvente, așa că au început investigațiile. După numeroase audieri, polițiștii au descoperit că disperarea oamenilor e cât se poate de reală.

“O nălucă, înaltă, extrem de rapidă și cu ochi strălucitori, care apare noaptea la marginea satului”. Așa o descriu oamenii. Puțin după miezul nopții, acoperișurile caselor răsună din cauza pietrelor aruncate de o mână invizibilă. Afară nici țipenie de om, doar lătratul agitat al câinilor, care parcă anunță prezența unui străin.

Convinși că au de-a face cu un strigoi, localnicii au sunat la 112. Alții au făcut sesizări la postul de poliție din comună. Primarul a încercat să aducă dovezi, dar deocamdată, n-a găsit nimic.

Costel Capbun spune că are 20 de camere video care supraveghează toate intrările și ieșirile din localitate.

Dacă e o fantomă sau farsa vreunui sătean pus pe glume, rămâne de văzut. Cert este că oamenii nu mai au liniște și noapte de noapte sunt terorizați de o siluetă care se deplasează cu rapiditate prin gospodării și face mari stricăciuni.

Polișiștii spun că investighează cazul și că au trimis mai multe echipe de filaj în zonă.

Christian Sabbagh

Christian Sabbagh este jurnalist de investigații, realizator de emisiuni, corespondent de război, prezentator TV.
Follow Me:

Related Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *