Doi ani au trecut de la uciderea polițistului Cristian Amariei, de la IPJ Timiș. La mormântul acestui erou, împușcat mișelește, în data de 2 iunie, 2019, de un infractor periculos, au fost prezenți doar doi polițisti, Valer Kovacs si colegul lui de echipaj, Alin Mihălceanu. Ei au străbătut peste 100 de km cu motocicletele, ca să-l comemoreze.
Cristi, dragă, în afară de mine și de colegul meu, niciun reprezentant al Poliției nu a fost prezent. Era o liniște apăsătoare, câteva candele aprinse la mormânt și atât… Auzeai doar greierii și lăcustele din cimitir, a declarat Valer Kovacs, liderul regional al Sindicatului DECUS.
Indiferența șefilor din MAI a fost taxată imediat de polițistul Valer Kovacs. Revoltat, el a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj acid la adresa superiorilor săi.
Ieri, s-au implinit doi ani de cand colegul nostru Cristian Amariei, căzut la datorie cu o relicvă de pistol în mână, într-un sistem “bolnav” în care domină promovarea obedienților și corupților.Ieri, nu am văzut pe nici un site al Poliției Române sau Ministerului Afacerilor Interne nici măcar o poză sau un mesaj, în semn de recunoștință pentru viața acestui om, care a servit patria până în ultima lui zi. Fără cuvinte…
Valer Kovacs, lider regional al Sindicatului DECUS
Ionel Marcel Lepa, interlopul care l-a împuşcat mortal pe polițistul Amariei, la Izvin (Recaş), a fost prins după două zile, într-o casă din comuna Remetea Mare, Timiş. Urmăritul dormea cu pistolul la brâu și avea glonț pe țeavă.
Prinderea asasinului, AICI