Poliţiştii de frontieră au depistat, ascunse într-un camion, 2.850 de revolvere, calibru 4 mm. Impresionanta captură a avut loc în jurul orei 23.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Isaccea, judeţul Tulcea. Șoferul, un cetăţean ucrainean, în vârstă de 41 de ani, a declarat că transportă mobilă din Turcia.
În baza unei analize de risc, polițiștii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Tulcea au desigilat compartimentul marfă al mijlocului de transport şi au trecut la un control amănunțit.
În urma verificărilor, în spatele mărfii declarate, au fost descoperite ascunse, prin metoda capac, 143 de cutii ce conțineau 2.850 pistoale, marca Major Berg 2.5, calibru 4 mm. La cercetări s-a constatat că şoferul nu deține autorizație de tranzit, conform legislației în domeniu.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări împreună cu polițiști din cadrul Serviciului Arme, Muniții și Explozivi al Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă calificată și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.