După mai multe ore de filaj în zona caselor de schimb valutar de pe Calea Moșilor, polițiștii brigăzii pentru Transport Public au prins în flagrant doi bulgari specializați în jafuri și spargeri. Infractorii, deosebit de violenți, obșnuiau să supravegheze băncile, casele de schimb valutar și magazinele de lux din zonă. Apoi, îi urmăreau pe cei care aveau asupra lor mari sume de bani și când găseau un moment prielnic, dădeau lovitura. Doar că, în multe situații, “vânătorii” devin la rândul lor “vânați”.
Ofițerii sub acoperire știau că zona Calea Moșilor atrage hoții ca pe un magnet. Așadar, vreme de mai multe zile au făcut un filaj intens. Munca lor nu avea să fie în zadar. Într-o dimineața, doi bărbați corpolenți, care păreau să fileze zona caselor de schimb valutar și vorbeau permanent la telefon, le-a atras atenția. Comportamentul lor părea mai degrabă a fi al unor spioni, nicidecum al unor turiști veniți în Capitală.
Dispozitivele poliției au încercuit discret zona și au început să-i fileze. După câteva ore, ofițerii au observat cum cei doi străini l-au luat în filaj pe un bărbat care ieșise dintr-o casă de schimb valutar, având asupra lui o borsetă. Omul, imprudent, și-a lăsat borseta în mașină și s-a dus la un chioșc din apropierea parcării să cumpere o apă. Hoților nu le-a luat mai multe de 20 de secunde să spargă butucul portierei autoturismului și să fure borseta care conținea 19 mii de euro. A fost punctul cheie al operațiunii poliției, iar hoții prinși ca la manual.
Comunicat Poliția Capitalei:
Polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, Brigada Poliție pentru Transport Public- au prins în flagrant delict doi bărbați, cetățeni străini, imediat după ce au sustras prin efracție, forțând butucul portierei unui autoturism, suma de aproximativ 19 000 de euro. Autoturismul era parcat în zona unui complex comercial din sectorul 2. Cercetările au fost preluate de Sectia 8 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat. Cei doi bărbați au atras atenția polițiștilor prin comportamentul afișat. Prejudiciul creat a fost recuperat în totalitate.
Cei doi cetățeni bulgari au fost reținuți. Imagini de la flagrant AICI