Cel care se vede în partea dreaptă a ecranului e nimeni altul decât Cosmin Pop, poreclit „Şarpe nebunul”! E unul din capii grupării care ar fi racolat fete, ca să le oblige să se prostitueze – spun anchetatorii. Individul era şomer în acte, însă rula sute de mii de euro şi se bucura de tot răsfăţul de pe lume, atât în ţară cât şi în străinătate.

Un alt suspect de proxenetism e Codin Pop. Pentru el ar fi practicat prostituţia în străinătate mai multe tinere din Dej. De mai bine de un deceniu, ele ar fi strâns bani grămadă – din care individul şi-ar fi cumpărat mai multe apartamente, spaţii comerciale şi maşini de sute de mii de euro.
Lucian Jula ar fi alt traficant de carne vie. Bărbatul, spun procurorii. A mers atât de departe că şi-a dus nevasta la prostituţie în Elveţia. Vreme de patru ani, femeia asta a făcut. Şi amanta lui ar fi avut aceeaşi soartă. E vorba de un fotomodel cunoscut în peisajul monden. Într-o discuţie telefonică interceptată, tânăra îi recunoaşte unei prietene cum a căzut pradă acestei lumi urâte:

Aici începea tot calvarul tinerelor. În cluburile de lux, unde suspecţii de proxenetism le-au racolat, spun procurorii. Metoda folosită e una simplă: le ademeneau cu mirajul vieţii extravagante, fără griji. Șampaniile scumpe veneau la masă cu artificii. Le făceau să-și piardă mințile, să se îndrăgostească și o dată ce picau în plasă, erau duse la prostituţie în localuri exclusivite din Elveţia, Austria, Dubai şi Italia. Dacă nu se supuneau – erau bătute. Drept dovadă, într-o altă convorbire, o altă tânără s-a plâns de tortură:

În dosarul proxeneţilor milionari sunt mărturiile celor care au fost exploatate ani la rând de aceşti indivizi fără niciun Dumnezeu. Pe lângă prostituţie, indivizii le puneau să facă împrumuturi pentru ei. De departe, cea mai tristă poveste e a unei femei de 40 de ani care vreme de 15 ani l-ar fi avut stăpân pe Codin Pop. Când nu a mai fost bună … bărbatul a îndepărtat-o din schemă iar asta i-a deschis ochii:

Cei 5 stăpâni de sclave au fost arestaţi preventiv zilele trecute. Nu doar pentru proxenetism. Anchetatorii ii acuză şi de cămătărie.
Material complet pe https://www.stirilekanald.ro/video-sclavele-proxenetilor-de-lux-20081576