Autor: Colonel (r.) dr. Florin Șinca
Nu există prezent și nu se poate proiecta un viitor, fără învățătura trecutului. Din această perspectivă și din punct de vedere polițienesc, România a avut bărbați de stat care au știut să se situeze la înălțimea vremurilor istorice. Fără pilda lor nu vom putea niciodată construi o organizație trainică.
Începuturile INTERPOL-ului sunt considerate în anul 1914, când în zilele de 14-17 aprilie, în principatul Monaco a avut loc Conferinţa Internaţională a Poliţiştilor şi Magistraţilor din 15 ţări. Regatul Român a fost reprezentat de un polițist cu carte și atașament față de valorile naționale, Romulus Voinescu, adjunctul Direcțiunii Poliției și Siguranței Generale din Ministerul de Interne.
După un drum anevoios, marcat şi de prima conflagraţie mondială, în septembrie 1923 avea loc la Viena un Congres Internaţional al Polițiilor, care şi-a propus combaterea criminalităţii internaţionale, organizarea unor birouri de siguranţă ,,cu atribuţia de a răspunde nevoilor de urmărire de la stat la stat’’. De asemenea, ținând seama de schimbul de informații care s-a făcut, participanții la întrunire și-au propus chiar un obiectiv îndrăzneț pentru acele vremuri, organizarea unei poliţii internaţionale.
1923 - anul înfiinţării INTERPOL
Propunerea de bază – şi anume aceea a creării unei Comisii Internaţionale de Poliţie Criminală (C.I.P.C.) – a venit din partea liderului poliţiei din Austria, Johannes Schöber. Printre reprezentanţii celor 27 de state prezente la congres s-a numărat şi românul Eugen Bianu. Datorită prestigiului profesional de care se bucura, poliţistul român, director general al Poliţiei de Siguranţă, a fost ales timp de două mandate în funcţia de vicepreşedinte al Comisiei. Aşadar, anul 1923 este considerat anul înfiinţării INTERPOL-ului, România fiind membru fondator.
În acest context, nu trebuie uitat că, în perioada interbelică, Poliţia Română trimitea ofiţeri la specializare, în Occident, realiza schimburi de informații, primea publicații de specialitate, cum a fost revista ,,Police Criminelle International’’, polițiștii români fiind recunoscuți îndeosebi ca experți în problema combaterii fenomenului comunist tot mai prezent și mai agresiv în ţările europene, combaterea anarhismului și a infractorilor voiajori.
Tot în seria contactelor internaţionale, în 1926 s-a desfăşurat la Berlin Congresul Internaţional al Poliţiştilor, la care România a fost reprezentată de Traian Puticiu, prefectul Poliţiei Satu Mare. Au participat poliţişti din Egipt, SUA, Argentina, Bolivia, Brazilia, Bulgaria, China, Danemarca, Anglia, Estonia, Finlanda, Grecia, Olanda, Irlanda, Austria, Suedia, Spania, Cehoslovacia, Turcia, Ungaria şi fireşte, ţara gazdă, Germania. Mai târziu, Eugen Bianu avea să conferenţieze şi la Congresul Asociaţiei ,,Poliţiei Internaţionale’’ ţinut la Montreal, Canada, în zilele de 25-27 octombrie 1937, unde s-a întâlnit și cu J.E. Hoover, fondatorul FBI.
În perioada 7-12 iunie 1938, cu participarea secretarului general al Comisiei Internaţionale de Poliţie Criminală (C.I.P.C., din 1956 şi până azi INTERPOL), austriacul Otto Steinhäusl, la Bucureşti s-a desfăşurat Sesiunea a XIV-a a C.I.P.C. A fost, credem, primul congres internaţional de acest gen găzduit de ţara noastră. Delegaţia română a fost condusă de ministrul de interne Armand Călinescu şi subsecretarul de stat la interne şi prefect al Poliţiei Capitalei, generalul Gabriel Marinescu.
C.I.P.C. şi-a ţinut următorul congres la Viena, în clădirea cu sediul în Maria Theresien Strasse 19 No.7/1939 G. În mesajul trimis la 16 martie 1939, preşedintele poliţiei austriece şi preşedinte al C.I.P.C., Otto Steinhäusl, scria poliţiştilor români: ,,Confirmând primirea primului număr al revistei Poliţia Românească, vă mulţumesc pentru atenţiunea deosebit de amabilă de a-mi fi expediat această publicaţiune. Consider revista Poliţia Românească ca o creaţiune importantă, a cărei apariţie se datorăşte multiplelor dumneavoastră cunoştinţe de specialitate, neobositului spirit de grijă pentru toate şi idealismului profesional. […] Cu cele mai distinse salutări şi deosebită stimă, rămân al dumneavoastră, ss.Steinhäusl’’). Cu referire la revista ,,Poliţia Română’’, Dr.Oskar Dressler, secretar general al C.I.P.C., scria: ,,Cu apariţia ei, faceţi un serviciu remarcabil poliţiei frumoasei dumneavoastră ţări şi în acelaşi timp poliţiilor tuturor ţărilor civilizate’’.
După decesul preşedintelui C.I.P.C. Otto Steinhäusl (1940), preşedinte a fost ales D.Heydrich, iar centrul de greutate al organizaţiei se mută în Germania. Prin urmare, din 1942, când sediul se mută de la Viena la Berlin, în condiţiile deosebit de vitrege ale războiului, România nu mai participă la lucrările C.I.P.C., iar în 1950, sub ocupație sovietică, în timpul regimului bolșevic, se retrage oficial din INTERPOL. Fireasca reintrare în organizaţie o înregistrăm la 10 ianuarie 1973, în condiţiile ,,dezgheţului’’ de la Bucureşti promovat de președintele Nicolae Ceaușescu.
După 1989 legăturile firești se reiau. România a găzduit a XIII-a Conferinţă Regională Europeană, care s-a desfăşurat la Sinaia, în mai 1994, cu participarea a 134 de poliţişti din 43 de ţări, când a fost prezent secretarul general Raymond Kendall şi vicepreşedintele Eriksson Bjorn. ,,Aveţi una din cele mai active şi mai profesioniste poliţii din lume. România este o ţară sigură’’, spunea secretarul general Ronald Noble la Bucureşti. Din anul 2010 Poliţia Română a implementat aplicaţia InterID, care permite accesul la bazele de date Interpol, menţinându-se în rândul celor mai active poliţii din lume.
