O înșelăciune care ia amploare la nivel mondial face tot mai multe victime și în România
Zeci de femei singure cad pradă unor așa-ziși soldați americani, care, după ce le sucesc mințile, le storc de bani. Cu toate că autoritățile din America au demarat o amplă anchetă și au avertizat public cât de mare e escrocheria, sunt destule naive care cad în plasă
Impostorii care, chipurile, s-ar afla pe front, le ajung la suflete cu povești dintre cele mai triste. Apoi le promit iubire până la cer, dar, în schimb, le cer mii de euro ca să ajungă la ele.
Indivizii încearcă să le câștige încrederea victimelor și să le topească inima cu vorbe dulci și cu o poveste trucată de viață.
Ulterior, ascunși sub chipul unui arătos soldat, șarlatanii încep să ceară bani. Multe dintre victime nu-și dau seama despre această înlșelătorie și ajung să fie păcălite cu sume foarte mari de bani.
Dar să nu credeți că nu sunt și bărbați păcăliți. În cazul lor, infractorii se folosesc de imaginea unor soldați-femei din armata americană.
Polițiștii români numesc această înșelătorie „metoda generalul” și spun că sunt sute de victime tâlhărite.
Fenomenul a luat amploare la nivel mondial, tocmai de aceea a fost demarată o amplă anchetă și în America. Acolo, una dintre victime a virat în contul șarlatanului nu mai puțin de 1 milion de dolari
Vă invit să vizionați întreaga știre!