Despre polițiștii din generațiile trecute, unii spun că erau invechiți, lipsiți de cultură, abuzivi, iar Noua Eră are nevoie de o schimbare radicală. Din păcate, așteptările îți lasă un gust amar: acțiuni fără rezultatele scontate, doar postări pe facebook, cu instantanee care te lasă mască. Am convingerea că mulți dintre cei tineri sunt valoroși, dar cine le sunt modelele? Cine să-i pregătească cu adevărat? Dar nu despre tânăra generație vreau să vorbesc, ci despre cea veche, care are în spate decenii de experiență, studiu, știință.
Generalul Sorin Oprea a fost un polițist emblematic în Poliția Română și Ministerul Afacerilor Interne. Dincolo de studiile din țară și străinătate pe care le-a absolvit, cu aprecieri din partea tuturor, a reformat, așa cum spun toți polițiștii cu care a lucrat, unități importante din sistem: Agenția Națională Antidrog, Direcția de Combatere a Criminalității Organizate, Inspectoratele de Poliție Prahova și Constanța. Când a părăsit Poliția, forțat să facă acest lucru, nu a criticat sistemul și, cu decență, s-a retras în lumea cărților.
”Noaptea sufletelor” a fost primul său roman de ficțiune, cu referire directă la controlul mondial al vieţilor noastre, iar Dominic, ceea de-a doua carte scrisă, este un thriller comparabil cu best seller-urile internaționale, despre lumea ascunsă a grupărilor transfrontaliere de crimă organizată.
Zilele trecute, la Vălenii de Munte, Prahova, orașul său natal, a lansat Frustrările Unei Femei Grase, un roman cu o puternică încărcătură motivaționala, psihologică, dedicat atât femeilor, dar și bărbaților care vor să se regăsească pe sine, într-o lume imprevizibilă, plină de necunoscut.
Cărțile sale sunt foarte căutate, datorită stilului, subiectelor incitante, de actualitate, și predicțiilor pentru vremurile ce vin.
În viziunea mea, cunoscând foarte bine structurile de poliție și lumea cărților, pot afirma fără să greșesc, că s-a pierdut un polițist profesionist, cu viziune modernă, dar s-a născut un scriitor de mare viitor.