Haos, violență, incendii, spargeri de magazine, furturi, jafuri. Nu sunt imagini din Siria, Libia, Irak, ci din Statele Unite ale Americii. Peste 75 de oraşe au fost cuprinse de violenţe. Au incendiat maşini de poliţie, au vandalizat magazine şi spaţii publice, au dat foc la cladiri.
Protestele au fost declanşate de moartea lui George Floyd, un bărbat de culoare, în timp ce era imobilizat de un agent de poliţie. Cum a început haosul? A plecat de la nemulțumiri: oameni afectați de criză, rămași șomeri. O să vedeți că printre demonstranți sunt și foarte mulți albi, care cer Dreptate, Justiție, Egalitate, Muncă, Stop Rasismului. E un fel de Primăvară arabă! Iar această primăvară, care a trecut deja în vară, se poate extinde oriunde pe glob!