Anticoruptie

Doi polițiști din Mureș și Caraș-Severin au refuzat mită!

Persoanele care au încercat să-i corupă pe polițiști sunt cercetate sub măsura arestării preventive, respectiv control judiciar.

Doi polițiști din cadrul Inspectoratelor Județene de Poliție Mureș și Caraș- Severin au arătat că sunt integri și au denunțat la D.G.A. intenția unor persoane de a le oferi mită. În ambele situații, polițiștii anticorupție, sub coordonarea procurorilor, au organizat acțiuni de prindere în flagrant, în urma cărora ambii cetățeni au fost reținuți preventiv pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită.

         Astfel, ofițerii D.G.A. – Serviciul Județean Anticorupție Mureș, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș au prins în flagrant un bărbat care a oferit drept mită unui agent de poliție din cadrul IPJ Mureș – Secția Rurală nr 1 Gornești, suma de 500 de euro pentru a nu lua măsurile legale într-un dosar privind săvârșirea infracțiunii de agresiune sexuala. Agentul de poliție formulase anterior un denunț în care sesiza faptul că persoana în cauză i-a promis o sumă de bani în scopul menționat. Ca urmare a audierilor efectuate de către procuror, față de inculpat s-a dispus măsura reținerii pe o durată de 24 de ore, iar ulterior Tribunalul Mureș a aprobat propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.

          O situație similară s-a petrecut în județul Caraș-Severin, unde un tânăr a fost prins în flagrant în timp ce dădea mită suma de 400 de lei și 70 de euro unui agent de poliție din cadrul Poliției Municipiului Reșița. Polițistul a formulat denunț după ce l-a depistat pe bărbat în trafic, la volanul unui autoturism neînmatriculat. El a oferit mită pentru ca polițistul să nu-i întocmească dosar penal. Echipa alcătuită din polițiștii D.G.A. – Caraș-Severin, sub coordonarea procurorului de caz, a constatat infracțiunea de dare de mită la mai puțin de două ore de la producerea acesteia, cetățeanul fiind reținut inițial pentru 24 de ore, iar ulterior a fost dispusă continuarea cercetărilor sub măsura controlului judiciar.

Christian Sabbagh

Christian Sabbagh este jurnalist de investigații, realizator de emisiuni, corespondent de război, prezentator TV.
Follow Me:

Related Posts

  1. Neghina Elvira says:

    Citesc sau ascult întotdeauna cu încântare orice comentariu sau informație pe care o faceți, deoarece recunosc amprenta bunelor maniere de moralitate pe care le practicați . Firește, mă încrețesc de panica când citesc vesti, că cele de acum. Cu respect și stima, Elvira.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *