Despre mine

ÎNCEPUTURILE

M-am născut într-o friguroasa zi de ianuarie, 28, anul 1972, in București.In 1979 am văzut pentru prima oara un careu si am auzit sunetul clopoțelului într-o școală din capitală. Peste un an, eram elev fruntaș, in ciuda faptului ca proveneam dintr-o familie mixta, romano-libaneza.

ÎN LIBAN

A urmat o despărțire vremelnică de Romania, odată cu plecarea mea in Liban. La vârsta marilor întrebări, descopeream o țară fabuloasă, cu care aveam o legătură de sânge, dar eram și martorul inocent al unui război nemilos. A fost o maturizare forțată, dar și o lecție care m-a transformat înainte de vreme într-un om responsabil. Din acei ani, niciodată nu am mai fost indiferent la valorile vieții sau la suferințele oamenilor. Și, pentru că viața merge înainte chiar și în vremurile cele mai tulburi, între anii 1983 si 1985 am fost un elev silitor româno-libanez al colegiului Sacre Cœur – Gemmayze. Doi ani mai târziu, studiam la “College des Freres Monta la Salle, Ain Saade – Liban.

ÎNAPOI ACASĂ, ÎN PLINĂ REVOLUȚIE

In 1987 m-am întors in Romania. Intram iarăși în rolul elevului româno-libanez, revenit de această dată în țara natală, care trebuia sa uite orele de catehism, sa învețe tehnica prelucrării prin așchiere, să înțeleagă că “Organele de mașini” îl fac pe om sa evolueze. Eram la un colegiu nou, de astă dată unul Industrial, renumit in zona Valea Teleajenului. Și cum războiul părea să mă urmărească, oriunde, in decembrie 1989… a venit Revoluția. Parcă revedeam Beirutul, sigur, nu la aceeași scară, nu la aceeași intensitate, dar percepeam ușor zgomotul atât de familiar al unui AKM, chiar și la televizor. Are același sunet strident, înfiorător, oriunde pe acest glob.

JURNALIST

După ce am absolvit liceul, am încercat sa intru in Academia de Politie. Nu aveam un dosar bun de cadre, așa că m-am reorientat spre drept. Era visul mamei, sa mă vadă avocat! Tatăl, in schimb, voia sa devin medic. Nu am ales niciuna dintre aceste meserii, am ales in schimb sa-i ajut pe oameni din postura jurnalistului. Am luat-o ușor, de jos, ca reporter începător pe la ziarele de provincie, apoi, brusc, in presa centrală, ca într-un final să plec în zonele zbuciumate de război. Faptul că am supraviețuit atâtor provocări e un miracol. Dar, ca sa înțeleagă oricine, nu am încercat să plec in nicio acțiune nesăbuită, ci să arat că pot surprinde istoria exact acolo unde se scrie, indiferent de riscuri.

SABBAGH ÎN ACȚIUNE

Toată experiența pe care o acumulam în acei ani mă provoca să trec la următorul nivel. Astfel, la o vârstă destul de mică, am ajuns realizator de emisiuni in Romania. A fost o responsabilitate uriașă, pentru că am realizat că oamenii vor vedea în mine un model și din acel moment fiecare cuvânt sau gest erau încărcate de o semnificație mult mai mare. Am devenit pionier in aceasta meserie, după ce am adus pe micul ecran personaje și întâmplări care scoteau în evidență o altă față a României: drumul către pierzanie al unor nefericiți, temutele structuri criminale care guvernează partea întunecată a societății, dar și lupta – de multe ori inegală și plină de sacrificii – a oamenilor legii cu aceste clanuri interlope.

O MESERIE SENZAȚIONAL DE FIREASCĂ

Poate cel mai mare paradox al carierei mele a fost că nu mi-a plăcut niciodată stilul senzaționalist, alarmist și excesiv de comercial al jurnalismului modern, și cu toate acestea, cam tot ce am făcut în această meserie a fost ieșit din comun, extraordinar, de multe ori chiar senzațional. Realitatea este că fiecare zi în care am luat contact cu lumea criminală și cu infracțiunile de tot felul m-a făcut să iubesc și mai mult viața.

Cu timpul am început sa realizez documentare, videoclipuri de promovare pentru diferite instituții, precum Politia, Jandarmeria sau Forțele Speciale. Ce mi-a dat această meserie? E simplu: totul! Am salvat vieți, destine, am putut să fac în fiecare zi câte ceva pentru oameni, am fost una dintre vocile care au arătat semenilor drumul corect în viață. Toate astea sunt satisfacții pe care nu le poți cumpăra nici cu toți banii din lume.

DIN REALITATE, ÎN PAGINILE CĂRȚILOR DE FICȚIUNE

Și pentru că destinul oricărei persoane publice este să fie în centrul atenției, am intrat și în rândul personajelor literare. Am devenit unul dintre eroii romanelor, in „A 4-a țintă” si „3 cu ghinion”, de Emil Simionescu. În viața reală, sunt membru de onoare al Corpului National al Polițiștilor din martie 2009, am licență de detectiv si totodată sunt membru de Onoare in Asociația Națională a Detectivilor din Romania.

Am primit nenumărate premii de-a lungul vieții, sunt recunoscător în fiecare clipă acelora care mi-au prețuit valoarea, dar nu îmi place să mă laud cu trofeele mele. Nu sunt un vânător de recompense. Singura răsplată pentru munca mea a fost și rămâne încrederea publicului. Chiar dacă aparent ne despart mii de kilometri sau sticla unui televizor, am crezut întotdeauna că legătura mea cu oamenii este una directă, nemijlocită, în care nu contează decât sinceritatea și credința într-o lume mai bună, pe care nu o putem construi decât împreună. Pentru ca, dincolo de orice, publicul e cel mai fin psiholog. Dar și cel mai dur judecător.

Dacă ai o știre sau o propunere pentru o investigație, trimite-mi un mesaj la adresa contact@christiansabbagh.ro. Te voi contacta în cel mai scurt timp.