Sunt un om muncitor. Așa am fost de mic copil și așa cred ca o să fiu și la bătrânețe, un străbunic plin de energie! Apreciez la rândul meu oamenii muncitori și simpli. M-a impresionat tare mult tânărul cu defect la un picior, filmat de un bărbat din Ploiești.
După ce am postat articolul cu imaginile în care un tânăr cu o afecțiune locomotorie se afla în timpul serviciului într-o seară geroasă de joi, mi-a rămas în memorie acel video.
Am tot căutat pe Facebook să văd dacă cineva îl cunoaște pe acel băiat, însă nu am găsit mai nimic.
Ba din contră, am găsit comentarii răutăcioase la adresa firmei la care lucrează tânărul respectiv, în care lumea spunea cum că ar trebui trimise niște controale sau că nu este legal sau moral să angajezi un om cu dizabilități într-un astfel de post.
Stau și mă gândesc cât de complicat trebuie să fie pentru o persoană cu dizabilități să își găsească și să își și păstreze un loc de muncă, în România?
Și cred că este cumplit de greu, mai ales că nu integrarea pe piața muncii cred că e cea care dă bătăi de cap, ci integrarea socială. Acești oameni sunt de cele mai multe ori jigniți și ridiculizați, deși majoritatea celor care au un defect fizic, compensează cu atuurile psihice și morale!
Gândindu-mă la acest exemplu de demnitate și ambiție, mi-a venit în cap un celebru citat, aparținându-i lui Thomas Carlyle: ”Munca este cel mai bun medicament pentru toate maladiile și suferințele care hărțuiesc omenirea!”
