Potrivit unui studiu privind impactul epidemiei asupra economiei, realizat de ONU, până la încheierea pandemiei, jumătate din cei 7,8 miliarde de locuitori ai Terrei ar putea trăi în sărăcie. Șomajul deja a atins cote alarmante, multe afaceri s-au închis, banii sunt din ce în ce mai puțin, iar turismul, transporturile și imobiliarele rămân în continuare cele mai afectate domenii.
Pe moment nu există o strategie de repornire a economiei, deși, mai multe țări au început timid să redeschidă fabrici și magazine. Cu toate acestea, pandemia încă lovește cu furie. Până la această oră, peste 200 de mii de persoane și-au pierdut viața în întreaga lume.