Actualitate

Asasin profesionist reținut în Franța. Ar fi executat cu sânge rece un tânăr din Bacău

Principalul suspect, în cazul unui tânăr împușcat mortal într-o scară de bloc din Bacău, la început de martie, a fost prins. Este vorba de un individ extrem de periculos, fost luptător de K1, care a activat și în Legiunea Străină.

În seara zilei de 9 martie, 2020, 4 focuri de armă aveau să tulbure liniștea locuitorilor unui bloc situat pe strada Alecu Russo din Bacău. La scurt timp, un tânăr de 21 de ani era găsit fără viață, împușcat în cap.

Încă de la început, polițiștii au realizat că ucigașul este un “profesionist”, după modul în care a fost executată victima. Tragere a fost grupată și totul s-a petrecut în doar câteva secunde. Prima ipoteză – un asasinat la comandă!

A fost accesată baza internațională a suspecților și astfel s-a ajuns la un fost luptător din Legiunea Străină. Probele împotriva lui au început să se adune. Când anchetatorii au decis că au suficiente argumente ca să ceară arestarea lui, au trimis dosarul judecătorilor din Bacău.

Așa a fost emis mandatul european de arestare și, la scurt timp, a fost prins lângă Paris. Presupusul asasin urmează să fie adus sub escortă, pe Aeroportul Otopeni.

Christian Sabbagh

Christian Sabbagh este jurnalist de investigații, realizator de emisiuni, corespondent de război, prezentator TV.
Follow Me:

Related Posts