Tânăra piromană, care este și iubita unui pompier, le-a declarat polițiștilor că a dat foc gospodăriilor pentru că îi face plăcere să privească cum sunt stinse flăcările.
Sebiș, jud. Arad
Femeia de 37 de ani a instaurat panică în orașul Sebiș din județul Arad, după ce din luna iulie și până acum, a incendiat cinci gospodării. Anchetatorii aveau să afle că piromana este chiar iubita unui pompier din oraș. Cei doi au împreună un copil de doi ani, iar barbatul a participat de fiecare dată la stingerea flăcărilor provocate de partenera sa.
A dat vina pe un individ cu cagulă
De teama că va fi descoperită, femeia a dat foc chiar propriei case în care locuia cu iubitul și părinții acestuia. A răspândit apoi un zvon despre cine l-ar fi provocat, spunând că a văzut un individ cu cagulă pe față.
În cele din urmă, femeia a fost prinsă de anchetatori. În fața oamenilor legii, ea a recunoscut că îi făcea plăcere să privească cum intervin pompierii.
Riscă 7 ani de închisoare
Potrivit polițiștilor, iubitul tinerei nu știa de pasiunea stranie a partenerei sale. Femeia a fost suspusă și unei expertize psihiatrice, din care a rezultat că avea discernământul diminuat.
Tânăra de 37 de ani fost arestată preventiv pentru 30 de zile si este cercetată pentru distrugere în formă continuă și distrugere din culpă. Riscă până la 7 ani de închisoare.