Guadalajara, al doilea mare oraș din Mexic. Pe imagini se vede cum un protestatar, cu o mască pe față, îi dă foc unui polițist. Totul se întâmplă rapid, mișelește, pe la spate. Este un agitator, infiltrat printre protestatarii pașnici.
Oamenii au ieșit în stradă, după ce un bărbat a fost găsit mort la câteva ore după ce fusese arestat de poliție pentru că nu purta masca sanitară în spațiul public. Ce se dorea a fi o demonstrație pașnică, s-a transformat, rapid, în incendieri de mașini și distrugeri. A doua zi, protestele aveau să se extindă. O adevărată revoltă socială pare să cuprindă, treptat, lumea.
Doar că, în spatele oamenilor de buna-credință, iată, și-au făcut apariția agitatorii, a căror misiune este să aducă haosul. Nu sunt simpli cetățeni nemulțumiți, au o pregătire de tip gherilă urbană. Apar ca asasinii, de nicăieri și dispar tot la fel. Așadar, mare atenție! Scenariul din America, din Mexic, se poate repeta oricând, oriunde. E nevoie doar de un simplu un pretext!