Sânge, bombardamente, civili fugiți, soldați răniți, tancuri arse, avioane prăbușite. Le-am văzut pe toate, până acum, în meseria mea, ca și corespondent de război, sunt obișnuit cu ele. Dar ce am văzut în fața mea, printre refugiații din Ucraina, mi-a rupt sufletul.
Printre videoreportajele făcute în calitatea de corespondent de război, am realizat și câteva sute de poze.
Fotografii cu copii, cu bunicii lor, cu femei care, în lungul lor drum spre siguranță, au vărsat lacrimi care ar putea umple un ocean. Sau măcar Marea Azov, cea pe care Vladimir Putin și-ar dori să o facă lac rusesc.
Peste ani, când se va fi terminat grozăvia din Ucraina, trebuie să avem aceste amintiri. Nu trebuie să uităm momentele în care am văzut cum arată războiul și să învățăm din experiențele tragice care au loc, momentan, lângă noi, la graniță. Trebuie să învățăm și, cred eu, să le explicăm copiilor noștri că războiul poate provoca doar suferință, doar plânsete, doar lacrimi.
